Muzicoterapia
Muzicoterapia mobilizează muzica — produsă (activă: cânt, joc instrumental, improvizație) sau ascultată (receptivă) — ca material clinic, pentru a elibera o expresie prelingvistică și a stabili o întâlnire intersubiectivă prin dialogul sonor. Disciplină cu rădăcini milenare, a fost instituționalizată după al Doilea Război Mondial pornind de la observarea veteranilor spitalizați. Este una dintre intervențiile nefarmacologice cele mai versatile, indicată pentru tulburări afective și de anxietate, stres post-traumatic și tulburări psihotice. Școlile sale (Nordoff-Robbins, GIM al lui Bonny, abordarea liberă a lui Alvin) împărtășesc un fundament comun, dar se disting prin rolul activ sau receptiv al pacientului.
| Cod | TI71 |
|---|---|
| Nume (RO) | Muzicoterapia |
| Nume francez | Musicothérapie |
| Siglă (FR) | MUT |
| Fondatori | E. Thayer Gaston (père de la musicothérapie américaine), Juliette Alvin (école de Londres, 1958), Paul Nordoff & Clive Robbins (improvisation, 1959), Helen Bonny (Guided Imagery and Music, 1973) |
| An | institutionnalisation moderne : 1950 (National Association for Music Therapy) |
| Școală / Val | Arts-thérapies / médiation sonore ; distinction musicothérapie active et réceptive |
| Volum de referință | Volumul 6 din Mémento des Psychothérapies |
Această terapie este tratată în detaliu (principii, indicații, protocol, nivel de evidență) în Volumul 6 din Mémento des Psychothérapies. Vezi volumul.